Dacă tot a picat Creangă la bac=)
După aproape 3 ani am ajuns și în acest punct “admis buget”, 3 ani cu peste 862 (astea numărate când îmi aminteam să pornesc și ceasul😅) de ore de învățat ba la chimie, ba la biologie, grile, flash carduri, tocit fraze/paragrafe care nu au logică am ajuns aici. Vreau să le mulțumesc @Gina și @alin pentru platforma, forumul care pentru mine a reprezentat un nou stil a de învățat și chiar îi îndrum pe cei care s-au săturat de învățat ore în șir din carte sau să rezolve nenumărate grile să încerce forumul pentru că și a oferii explicațîi altcuiva este un mod de învățare. Ce a însemnat forumul pentru mine? Devenise că un social media la un moment dat, dimineața când luăm micul dejun devenise o rutină să încerc să răspund la grile neînțelese, să mai fac o problema la chimie sau să mai explic vreo frază ciudată pe la bio. Activitatea mea pe forum a început datorită @camelia care a reprezentat o sursă de inspirație (și fără să exagerăm cred suntem toți de acord că în continuare oferă cele mai bune explicații la biologie 🫶🏻😁). Să știți că voi cei de pe forum cu întrebările voastre fie complicate fie ceva mai simplu, voi ați contribuit la tot ce am avut de învățat ani ăștia și va mulțumesc că am putut să va ajut cu întrebările voastre cât și pentru răspunsurile la nelămuririle mele, nu va mai dau tag dar sper să va simțiți cu toții în mesajul asta🩷. Pentru cei care au intrat anul asta, de ieri a început o nouă etapă din viața noastră și trebuie să pășim încrezători, facultate nu va mai fi că liceul, urmează iar mii de ore de studiu dar contează să o facem din plăcere și e important că și în momentele dificile să ne amintim că suntem pe drumul cel bun. Pentru cei care au dat admiterea și nu au intrat aș vrea să nu va pierdeți speranța următorul pas este să faceți ce simțiți voi că e cel mai bine pentru voi, cum va imaginați voi peste câțiva ani, nu luați acel “respins” că fiind un eșec și mai bine să îl luați că o lecție, poate că nu au fost suficiente orele de învățat, poate că nu au fost lucrate suficiente grile, nu ați avut atitudine potrivită sau poate că nu este cu adevărat drumul vostru, mereu ce e cu adevărat pentru voi e păstrat pentru momentul potrivit. Pentru generațiile care urmează eu va urez bafta, să aveți răbdare, curiozitatea, să nu va enervați și să nu aveți frică să puneți întrebări sau să vorbiți pe forum indiferent dacă poate spuneți ceva greșit, din greșeli învățăm
Bafta tuturor indiferent de etapa în care vă aflați în momentul asta!