nimeni pacientul fiind diagnosticat cu diabet insipid, dispune de hiposecreție de ADH, astfel, simptomele prezente vor fi redate de urinări frecvente, deci cantitatea de apă care se va filtra la nivel renal, nu va mai putea fi reabsorbită în limite normale, deci se va elimina prin urină. În consecință, cu cât se filtrează mai multă apă, iar aceasta se pierde, volumul plasmatic scade, și implicit și presiunea sanguină va scădea.
Totodată, dacă apa se pierde în cantități mari, pacientul în cauză va fi deshidratat, deci baroreceptorii vor sesiza volumul plasmatic scăzut, cât și presiunea sanguină minimă, și vor trimite semnale osmoreceptorilor, aceștia din urmă zbârcindu-se și trimițând comenzi către cortexul cerebral să inducă senzația de sete, ca persoana să poată ingera lichide.
Raportându-ne la grilele considerate greșite, aldosteronul ar trebuii să fie crescut, deoarece el are rolul de a reabsorbii ionii de Na, și implicit apa, atrasă în gradient osmotic la nivelul tubilor din interiorul nefronului, tocmai pentru a reechilibra balanța hidrică.
De asemenea, ACTH-ul ar trebuii să fie crescut, deoarece el acționează pe corticala suprarenală, stimulând secreția de aldosteron, care își va exercita efectul la nivel renal, așa cum am menționat anterior.