elenaaa @maryh @patricia
Hai să va povestesc cum văd eu lucrurile:

Pe această imagine se vede aspectul potențialului de acțiune al neuronului. În punctul 4 canalele voltaj dependente de Na+ sunt închise și cele de K sunt deschise. K iese din celulă și potențialul membranei revine către valoarea de repaus. Canalele voltaj dependente de K sunt mai lente, deci se închid cu întârziere așa că se elimină mai mulți ioni de K (adică sarcini pozitive) din interiorul celulei și aceasta devine pentru un scurt moment hiperpolarizată (adică este "mai negativă" decât valoarea potențialului de repaus). Revenirea la potențialul de repaus se face prin introducerea unor ioni de Na în celulă prin difuziunea pasivă. Dacă pompa de Na-K ar interveni în această etapă, atunci și mai multe sarcini pozitive (3Na+) ar fi pompate in exteriorul membranei, deci aceasta ar deveni "si mai negativă".
Dar sunt autori care atribuie acest rol și pompei de Na-K, printre care ar fi și Barron's-ul din ce se pare.
În Barron's nu spune clar dacă pompa de Na-K funcționeză în potențialul de repaus sau de acțiune. Ceea ce menționează este că pompa de Na-K intervine în menținerea dezechilibrului ioni între interiorul și exteriorul celulei nervoase. Iar definiția potențialului de repaus ar fi: " dezechilibrul între sarcinile electrice aflate de o parte și de alta a membranei celulare." Intersectând aceste informații aș spune că se deduce implicarea pompei de Na-K în potențialul de repaus.
Mai depare, "reîntoarcerea la starea de repaus necesita pomparea sodiului în exteriorul neuronului, care are loc în secundele următoare." - Eu din această frază din Barron's înțeleg implicarea pompei de Na-K în faza de repolarizare (aspect cu care nu sunt de acord, dar voi trebuie să-l luați ca atare pentru că așa este în bibliografia de examen).
Apoi "În stare depolarizată, neuronul este refractar, ceea ce înseamnă că nu poate transmite un alt potențial de acțiune decât dacă stimulul este foarte puternic." Perioada refractară are două componente: absolută și relativă; În faza de depolarizare și puțin din cea de repolarizare a potențialului de acțiune are loc perioada refractară absolută, perioadă în care neuronul nu răspunde la niciun stimul, oricât de puternic ar fi el. Apoi în cursul perioadei relative, neuronul răspunde la un stimul foarte puternic. Așa că privind frazele din Barron's, aș considera o greșeală faptul că neuronul în stare depolarizată răspunde la un stimul foarte puternic.
Și mai ales, consider greșită și variantă de mai sus conform căreia pompa de Na-K acționează și în timpul perioadei refractare a neuronului..

Am incercat să vă explic logica din spate si cum privesc eu lucrurile având la bază literatura de specialitate. Pentru admitere, voi trebuie să urmați explicațiile din Barron's.